Coaching de grup – partea a doua. Schimbări de perspectivă și strategie

„If you want to go fast, go alone. If you want to go far, go together.”
Mi-am dat seama zilele trecute, că deși a trecut ceva timp de când am finalizat programul de coaching de grup, nu am mai scris cum a fost a doua parte. Am fost prea entuziasmată să vorbesc cu oamenii și să mă conectez cu ei, încât am uitat să marchez momentul.
Așadar, iată-mă din nou pe baricade cu un conținut nou despre oameni, reușitele și provocările lor profesionale și personale.
Poți vedea aici cum a fost la primele 5 întâlniri.
Așadar, după primele 5 ședințe, oamenii au început să acționeze și să aplice în proiectele lor ceea ce descopereau în ședințele din fiecare marți seară. Ei și aici vine cu adevărat provocarea. De multe ori știi teoretic ce ar trebui să faci, însă când pui în practică ce ți-ai imaginat, realizezi că e greu, că trebuie să îți depășești anumite frici, blocaje, voci critice și parcă îți vine să te ascunzi, să renunți cu totul.
Ei bine, cu toții avem astfel de momente iar partea bună este că acela e momentul cheie în care ai de ales: ori te întorci la ce știai și o să ai cel mult aceleași rezultate, ori pășești înainte prin ceață și furtună, bazându-te pe tine, pe ceea ce știi despre tine și, mai mult de atât, pe grupul de suport. Seria întâlnirilor săptămânale a continuat cu identificarea obstacolelor din calea obiectivelor, precum și a tiparelor folositoare și a celor care nu mai sunt utile. Bineînțeles, toate acestea aliniate cu adevărul personal al fiecăruia. E greu de descris în cuvinte pentru că, e greu să poți vedea și recunoaște adevărul tău. Poate pentru că sunt unele lucruri ce nu îți plac, sau e greu să ți-l asumi.
În orice caz, pot doar să îți spun că, după această etapă, poți cu adevărat să FACI ceva pentru a-ți îndeplini scopul. Altfel, rămânând în necunoscut sau în dorințe, în trecut sau în viitor, nu poți schimba nimic. Schimbările au loc în prezent, cu fiecare decizie a ta. Am continuat apoi cu schimbări de perspectivă și ne-am uitat din diverse unghiuri la probleme, soluții, modalități de îmbunătățire a strategiei, poveștile pe care ni le spunem despre noi precum și integrarea celor parcurse în cele 10 săptămâni. Iar în final, celebrarea și angajamentul luat de fiecare că va lucra la scopurile, visurile și dorințele cele mai de preț până la întâlnirea de final de an, când ne vedem din nou pentru follow-up.
Câteva concluzii și insight-uri ce le-am avut pe parcursul acestei călătorii:
Apariția întrebării: „și dacă nu o să reușesc?”, ce ne oprește uneori chiar înainte să începem. Cunosc foarte bine întrebarea asta, mi-a fost „prieten” o parte din viață, până a venit momentul să ne despărțim🙂
Ei bine, dacă nu reușești exact ce ți-ai propus, sunt mai multe posibilități/oportunități:
- pe parcurs e posibil să îți dai seama că problema e în altă parte și că de fapt îți dorești altceva, iar astfel ai o direcție clară pe care să o urmezi.
- îți mai poți da seama că e o întrebare retorică și că de fapt, ceea ce contează e drumul în sine și transformarea ta iar la sfârșit o să știi exact ce poți, ce nu poți, care e sistemul ce funcționează pentru tine și ce ai nevoie pentru a reuși. Deci, o să fii într-un loc din care poți vedea totul cu claritate și îți poți construi un plan fezabil și realist.
- de asemenea, gândește-te ce poți să pierzi și ce câștigi din acest demers. Care e prețul și care sunt beneficiile faptului că tu te provoci pe tine, îți provoci rezultatele de până acum, modul de a acționa și de a gândi? Probabil știi deja că succesul profesional merge mână în mână cu lucrul la „mașinăria” ce conduce acel business/carieră, adică TU.
- în plus, poți testa ce înseamnă să îți stabilești un scop clar, să îl urmărești alături de un grup de oameni ce te susțin. Apoi să te uiți în urmă și să analizezi ce ai făcut bine, ce nu ai făcut bine, ce poți îmbunătăți și ce ai învățat despre tine.
Ce îmi place mult la grupuri, este că ajungi să te vezi în ceilalți și să recunoști părți din tine sau oameni importanți din viața ta. De ceva timp tot îmi vine în minte cuvântul „Ubuntu” care înseamnă „I am because we are„, adică eu reușesc pentru că reușim împreună. Cuvinte care nu ar putea descrie mai bine intenția mea de a porni acest proces prin care aduc împreună oameni ce vor să lucreze la ei înșiși pentru a reuși în domeniul profesional și, în același timp vor să îi ajute și pe ceilalți colegi să reușească. Într-o lume în care suntem din ce în ce mai izolați și deconectați unii de ceilalți, cred și am văzut cu ochii mei ce putere creatoare apare atunci când oamenii se unesc, se regăsesc pe ei și peste toate acestea, au și rezultate palpabile în viața personală și profesională.
Am zis și o să mai zic asta mult și bine: energia grupurilor este magică! Dacă ești și tu curios despre ce înseamnă un proces de coaching de grup, cum îți poate fi de folos și cum te poți înscrie, te invit să avem o conversație de 30 minute. Poți alege un interval în calendarul de mai jos:
Până data viitoare te las cu un citat la care să reflectezi:
"The things you do for yourself are gone when you are gone, but the things you do for others remain as your legacy.”-Kalu Ndukwe Kalu

In anul 2008 am suferit un grav accident moto care era să îmi curme viața. Am rămas cu epilepsie și meningiom frontal drept. Acum nu mai am încredere în viitor, viața și în mine. Trăiesc în zadar. ! Mulțumesc anticipat. ! Florin Pavel