De ce nu ai încă relația pe care ți-o dorești

“- Nu se mai poate, m-am săturat. Îți spun de fiecare dată același lucru și tu nimic, oare ce trebuie să fac pentru a mă asculta măcar o dată? zise ea, în timp ce se așeza pe bancă, dezamăgită de încă o ieșire eșuată cu partenerul.
– Sunt împreună cu tine acum și te ascult. Nu înțeleg, ce te-a apucat?
– Ești un idiot, te-am rugat de ieri să îți faci puțin timp pentru o plimbare și acum vorbesc cu tine dar tu nu mă auzi. 
– Păi și nu sunt cu tine acum? ce să aud? zise el mirat în timp ce gândea că a pășit pe un câmp minat “ce-o mai fi apucat-o acum? mai bine tac să nu o înfurii și mai tare”.
– Nu mai contează, hai să mergem acasă că mi-a pierit cheful!”

Cam așa decurge o scenă din viața unui cuplu monoton și cu siguranță nu este singura.
Nu am avut nevoie să aud mai mult pentru a vedea că sunt într-o relație disfuncțională. Din păcate acest scenariu îl regăsesc în multe ședințe cu cei cu care lucrez atât în ședințele de cuplu cât și 1 la 1.

Problema reală?

Atunci când unul din parteneri încearcă să își arate partea emoțională, să exprime ce simte, celălalt îl întâmpină cu un zid. Niciunul dintre cei 2 nu are intenția de a-l răni pe celălalt. Și totuși o fac, pentru că nu știu altfel.

De obicei cel care se exprimă o face într-un mod ce îl sperie pe celălalt, făcându-l să se retragă și să se apere.

Comunicarea bat-o vina, atât vorbim despre ea și totuși o practicăm atât de puțin. Propun să îi schimbăm numele ?

Frica, marele dușman al tuturor, fie că o recunoaștem sau nu, mai apare din când în când de după cortină, arătându-și colții. De multe ori m-am gândit că o fi un zâmbet năstrușnic, însă m-am convins că nu e așa, atunci când i-am simțit răsuflarea rece în ceafă șoptindu-mi: “m-ai chemat! am venit!”.

Da, o invităm de multe ori în viața noastră pentru a ne ajuta să acționăm, privind-o de fapt ca un factor motivator. Îmi este foarte bine cunoscut principiul durerii, pentru că am funcționat o bună parte din viață după el.

Facem schimbări, ne ducem înainte cu curaj și o doză de nebunie doar atunci când simțim un fior rece în spate ce ne ține treji noaptea, în timp ce căutăm o soluție pentru problemele noastre.

Așa e și în relații, până nu ne doare, nu facem nimic: fie când suntem în căutarea unui partener, fie atunci când trecem printr-o despărțire sau divorț sau suntem dezamăgiți de o persoană importantă din viața noastră.

Da știu, cariera este mai importantă, apoi avansarea în funcție, îți faci o casă, îți iei o mașină, credite etc. Toate acestea le poți avea și te poți bucura chiar mai mult de ele, dacă te-ai uita puțin la relațiile tale: cu partenerul, cu familia, cu prietenii, cu colegii.

O resursă pe care o primim gratuit și nu știm ce să facem cu ea. O resursă ce contribuie la o viață fericită și împlinită pe care nu o folosim! 

Ce înseamnă asta?

Cum ar fi dacă de mâine ai face TU primul pas către ceilalți? oferă-le un zâmbet, întreabă-i cum mai sunt, fii acolo pentru ei și doar ascultă-i. Nu mai aștepta ca celălalt să vină spre tine. E ca și cum speri la o lume mai bună dar să facă alții, nu tu. Coboară negura minții din privirea ta și privește-i pe ceilalți ca prieteni și nu ca inamici. Nu ești într-o bătălie, ci te unești cu oameni frumoși ca tine pentru a construi o relație, un cămin, un grup, o societate.

Nu te lăsa păcălit de aparențe, cu toții purtăm măști pentru a ne proteja, dar până când? Începe prin renunța tu primul la acea mască grea ce o porți zi de zi în timp ce țipi la ceilalți că tu nu ești de fapt așa.

În loc să le spui cine ești, mai bine le arăți!

Și mie mi-a fost foarte greu să fac asta. De obicei aveam grijă de nevoile mele și strictul necesar al partenerului și familiei, eram zgârcită cu vorbele de apreciere și faptele bune făcute întâmplător. Asta nu o făceam din răutate, ci pentru că așa eram obișnuită. Tot îmi răsuna mereu în minte “să nu ai încredere în nimeni”, iar scenariul se tot repeta la nesfârșit: dezamăgire, furie, tristețe, așteptări.
Stăteam cu mâna întinsă spunând: “dă-mi tu mai întâi, pentru a-ți putea oferi eu mai târziu”.

Uitam să mă privesc și să caut în mine resurse și daruri ce mi le pot oferi mie și celor din jur.

Mi-am propus să testez, să văd ce se întâmplă dacă mă duc eu spre oameni și le ofer ceva: o vorba bună, prezența mea, o îmbrățișare, un zâmbet sau să-i ajut la un task.
Zi după zi înfloream, ceva creștea în mine: un entuziasm și un zâmbet din ce în ce mai larg. Am ajuns de la a privi viața în alb și negru, în a o picta în culori pastelate.

Acum sunt și mai pregătită să te ajut și să te însoțesc în drumul tău, mi-am încărcat rezervoarele și pornesc într-o nouă călătorie.

Vii cu mine?

Te îmbrățișez,

Ralu

P.S: dacă ești interesat de subiectul relații și vrei să scriu despre anumite probleme/situații, trimite-mi un mail la ralucas.nedelcu@gmail.com