„Aș vrea să încep prin a mulțumi Ralucăi pentru faptul că a reușit într-o singură oră să mă ajute să găsesc o strategie exact așa cum îmi doream eu. M-a ajutat să găsesc răspunsul la întrebarea care mă apăsa de mult timp și am trăit un sentiment plăcut de satisfacție.
Am facut și terapie de grup timp de 2 luni de zile însă nu m-a ajutat atât de mult cât o oră de coaching cu Raluca. Este cu siguranță un coach cu experiență dar și cointeresat de îndeplinirea obiectivelor participantului.
Mă bucur că am ales să lucrez cu Raluca..” – C.I.
„Înainte de a face coaching nu credeam că o simplă discuție cu un coach mă poate ajuta să găsesc răspunsuri și noi perspective asupra obiectivelor mele din noi unghiuri. Coaching-ul sub îndrumarea Ralucăi mi-a arătat că sunt capabil de atât de multe lucruri dacă las temerile deoparte și lucrez cu emoțiile mele.
Raluca m-a ajutat să trec de această barieră și să găsesc nu doar răspunsuri la întrebările pe care le aveam deja, ci și alte întrebări valoroase prin care am descoperit lucruri noi despre mine. Ce-i drept, temerile și întrebările nu au dispărut în întregime, fiindcă până la urmă sunt parte din mine. Însă datorită Ralucăi am învățat un lucru de preț: puterea de a le face față este tot la mine și poartă un singur nume: încrederea în mine însumi.” – Bobo Bogdan
„În primul rand aș vrea să spun că sunt la început de drum în noua mea carieră de Trainer și am ajuns la Raluca prin nevoia mea de a acumula și a asimila cât mai multe informații de la cât mai mulți specialiști. Dupa prima ședință mi-am dat seama sau mai bine spus, Raluca m-a facut să îmi dau seama că multe din răspunsurile la întrebarile pe care le am sunt chiar la mine. Mi-a comunicat de la început ca îmi va fi un partener în aceste ședinte și că eu va trebui să găsesc soluțiile dar nu credeam că mă voi deschide atât de repede în fața ei și că vom încheia ședintele fără să ne fi dat seama când a trecut timpul.
Pe scurt, ședintele de coaching, alături de Raluca m-au facut să conștientizez ca trebuie să am mai multă încredere în mine și să mă ascult mai mult pe mine. Un excelent partener în ședintele de coaching care te face să te simți că stai de vorbă cu un prieten vechi și te ajută să îți găsești propriul drum. Mulțumesc mult, Raluca!” – Cătălin Croitoru
„Îți mulțumesc, Raluca, pentru timpul petrecut împreună…pentru că ai fost cu adevărat un partener de drum…așa cum îmi doream…și te-am descoperit…empatică, atentă, responsabilă și…foarte pricepută în a mă ajuta să descopăr lucruri de făcut sau de pus în practică. Conștientizarea vine greu câteodată dacă ești singur și nu știi ce să faci…
Acum…după întâlnirea cu tine…am conștientizare, înțelegere, răbdare…un plan și planul B!!!
Și mai ales…încredere…că se poate!!! Pentru prima dată în viața mea…știu că pot…pentru că am verificat…și merge!!!! Mulțumesc mult!” – Diana Sandu
„După părerea mea, coachingul ajută, în primul rând să fii sincer cu tine și astfel să ajungi să te cunoști mai bine. E un proces de formare continuă, prin care evidențiezi un aspect la care vrei să lucrezi și începi să găsești pașii sau soluția cu ajutorul coachului pentru a atinge obiectivul stabilit.
Pentru mine a fost important să evidențiez mai clar anumite defecte pe care le am, să le conștientizez și să încerc să le evit. Înainte de coaching nu găseam soluția sau nu mi-am făcut timp pentru asta, iar în timpul ședinței începeau să-mi vină ideile aproape de la sine.
E o investiție în tine, atât pe plan personal, cât și pe plan profesional, care merită!” – Andreea Marusca