Viața din crăpătura durerii

Parcă mâinile mi-s grele și abia tastează lucruri ce se vor spuse și totuși rămân nespuse. Mă gândesc în zadar la zilele ce-or fost, pentru că înapoi nu pot să mă întorc.

Nu, nu are rost.

Viața mea se întâmplă aici și acum, cu toate provocările. Poate că vreau să mă duc înapoi să retrăiesc ce-a fost într-un moment cu dulce durere și extaz amar. Cum poate oare un om să simtă și iubire și durere în același timp?

Trebuie să fie un om puternic, ce își dă voie să treacă de la o extremă la alta, se aruncă în vâltoare și deși nu știe, simte că așa trebuie să fie.

Mi-aș dori din nou să fiu acel om, puternic și deschis la tot ce i se întâmplă, care vede dincolo de ce se vede și care simte deși nu știe.

Mulți de văd, se minunează, cum poți fi așa tu dragă? nu te doare? nu suferi?

Deși sufăr, prefer să simt, să fiu viață decât să fiu închis pentru totdeauna într-o cutie neagră cu pereți înguști.

Mi-am atins sufletul, dar ce-i ăla suflet?

Nu pot explica în cuvinte dar știu cum se simte: văpaia aceea vie din inimă care crește cu o putere exponențială ce se revarsă în valuri, cuprinzând și flori și uscăciuni, dând viață pietrelor și iubind tot ce este, așa cum este.

Nu sunt eu atunci, e ea, viața ce vrea să iasă prin crăpătura durerii, lăsând să intre lumina ce umple golurile făcute în timpul ridicării zidurilor de apărare.

Ce sens mai au acum toate nebuniile închipuite? De ce să stai când poți permite oamenilor să intre în sufletul și viața ta?

Oh durerea,

Ce faci cu ea?

Sau mai bine zis ce face ea?

E un înțelept ce vine să îți arate, punând degetul pe rană, scoțând tot ce e impur în tine, pentru a lăsa rana să se zvinte la aer curat de primăvară.

Așadar, tu omule, nu te teme să te doară,

Fii cu inima deschisă și cu mintea luminată, așa cum ai fost odată;

Amintește-ți cine ești și vei ști ce e cu gândul care nu-ți dă pace,

Pas cu pas tu vei face, către tine și a ta lumină

Și acum te las,

Zburând spre alte meleaguri

Nu uita, că și tu ai faguri

Ce așteaptă să îi umpli cu mierea iubirii

De vei dormi, simțindu-mi visul

Strânge-mă de mână și trezește-te,

Trezește-te la viață!

Te aștept și mâine în aceeași cafenea, cu aceeași vorbă dulce și biscuiți glazurați cu zahăr ars.

Te îmbrățișez,

Ralu