|

Blocaje și schimbări profesionale în vremea Covidului

În articolul de astăzi, o să vorbesc despre fricile care apar atunci când vrei să faci o schimbare pe plan profesional și cum să îți dai seama care e alegerea potrivită pentru tine acum.

Foarte mulți oameni încep să își pună întrebări în ceea ce privește joburile lor și ceea ce fac. Tot mai mulți își dau seama că nu sunt împliniți și ar vrea să încerce și altceva. Fie că e vorba de freelancing sau o mică afacere, important este că vor să facă ceva ce le place și să câștige bani din asta. Adică să lucreze pe cont propriu.

Tot mai mulți s-au săturat să facă ce trebuie făcut și vor să facă ce simt.

Însă, în acest context de pandemie apar multe frici și îndoieli. Apare întrebarea: dacă nu o să meargă?

Dacă nu e pentru mine asta? De unde știu ce să aleg mai exact?

Să luăm de exemplu pe cei care sunt angajați și vor să facă trecerea către freelancing. Ei simt că nu își mai găsesc locul acolo unde sunt, deși își repetă în fiecare zi că fac ceea ce trebuie. Însă, nu e de ajuns și ceva ii tot împinge către altă direcție.

Paralizat de frică, mai ales dacă ești deja pe acest drum al libertății, unde depinzi doar de tine, începi să îți faci griji și să îți pui întrebări cu privire la siguranța ta și la viitorul zilei de mâine.

Însă lucrurile pot fi mai simple decât par. Ai nevoie de noi perspective pentru că felul îngust în care privești lumea nu mai funcționează.

Se închid drumuri sau se deschid oportunități? 

Problema este că nu știi ce va fi în față și nici nu vei ști 100% vreodată. Tot ce știi, sunt uneltele și abilitățile ce ai la îndemână. Lucruri ce depind de tine și pot fi îmbunătățite și folosite.

Pe ce te poți baza totuși și depinde de tine?

Înainte de toate, e nevoie să îți dai seama ce vrei cu adevărat. Apoi, să mergi cu toate motoarele turate spre acea direcție și să ai în vedere că atunci când scopul este creșterea ta ca om, nu ai cum să eșuezi

Gândește-te cine trebuie să devii pentru a urma noua direcție ce se conturează sau, dacă nu știi direcția întreabă-te cine vrei să devii în continuare. 

Dacă ești la început pe drumul acesta al autonomiei sau poate vrei acum să faci trecerea către a lucra pe cont propriu, dacă înainte aveai o oarecare încredere, posibil ca acum să fii mult mai precaut în decizii. Dar știi ce? 

Fix acum e momentul potrivit pentru a lua decizii și pentru a seta cursul lucrurilor ce se vor întâmpla. Gândește-te la cei care acum sunt pe val, nu la cei care încă se mai gândesc dacă să continue pe același sistem în speranța că va trece și asta și totul va reveni la normal. Nu va mai reveni nimic la normal. Și până la urmă…ce era normal înainte? 

Acum avem posibilitatea să ne creem propria normalitate, pe valorile și principiile noastre.

Așa că dacă încă te gândești ce să faci și nu ești sigur dacă să continui sau dacă să începi pe acest drum, am pentru tine câteva instrumente în tolbă ?

Și vor mai urma. Stai cu ochii pe mine ?  

So….

1. Primul și primul lucru de care ai nevoie este claritate. Adică să îți definești de la început obiectivul pe termen lung, cât mai specific și măsurabil. Nu te gândi dacă se poate sau nu să îl realizezi, o să ajungem și acolo. Ai încredere în mine puțin ?

Pe o scară de la 1 la 10, cât de mult îți dorești să ajungi acolo? și de ce? 

2. Verificare realitate. Unde ești tu acum față de rezultatul final? adică cât de aproape/departe ești în termeni de timp, resurse și ce mai presupune îndeplinirea obiectivului.  

3. Obstacole. Ți-am zis că ajungem și aici. Partea interesantă este că mai întâi trebuie să le identifici: scrie toate obstacolele pe care le vezi acum. Apoi, le iei pe rând și le împarți în bucăți mici: poate e ceva ce depinde de tine, sau poate e cineva care te poate ajuta.
De cele mai multe ori obstacolele sunt doar în mintea noastră și sunt acele credințe care ne fac să credem că nu o să reușim. Credințe ce sunt construite pe experiențele din trecut. Aici e de fapt munca cea mai multă, însă nu imposibilă, pentru că le poți lucra într-un proces de coaching sau cu un mentor care te provoacă să gândești diferit, să îți pui întrebări noi și să vezi alte perspective.

4. Critici. Ei, probabil ești deja familiarizat cu criticile gratuite ale celor din jur. 
Redau câteva exemple: “ce te-a apucat pe tine să faci asta?”, “mai bine stai aici unde ești, că e sigur”, “dacă nu o să reușești?”, “e prea riscant”, etc.

Cel mai important pentru tine este să nu apleci urechea la ce spun ei. Gândește-te că vorbesc din propria lor neputință și frustrare. Nu e despre tine. 
Schimbările apar atunci când începi să lucrezi la tine, la cine ești și mai ales la cine vrei să fii. E varianta testată de mine și nu a dat niciodată greș. Iar rezultatele sunt pe termen lung.

Aici o să fac o paralelă cu o experiență din trecut. Acum ceva timp, trecând printr-o despărțire dureroasă am ales să lucrez la mine și la a deveni eu un partener potrivit, pentru a mă asigura că o să atrag pe cineva cu aceeași vibrație. Atunci am avut de ales între a nu mai avea încredere în nimeni niciodată și a tratata relațiile cu superficialitate și între a mă uita la cine sunt și cine vreau să fiu. Și da, mi-am asumat acea muncă interioară unde a fost nevoie să îmi reconstruiesc din temelii tot ce știam despre relații. Nu a fost ușor, însă în final am ieșit învingătoare.

5. Have a break 🙂 Sunt renumite beneficiile pauzelor și mai ales a celor ce ne ajută să punem mintea pe pauză. Fă ceva ce te bucură și te încarcă de energie. Poate o plimbare, pictat, dansat, desenat, orice activitate ce te deconectează. Astfel, te conectezi la creativitatea din tine și apar soluții miraculoase la provocările tale. După o binemeritată pauză, o să ai mai multă claritate și energie.

Sper că îți vor fi de folos aceste recomandări și nu uita că este un proces și că unele lucruri au nevoie de timp și spațiu pentru a se materializa. Dacă vrei să vorbești cu cineva pentru a capăta mai multă claritate sau dacă ești în ceață, eu sunt aici, la un mail sau telefon distanță.

Pe curând,

Raluca

P.S: Tot pe aceeași temă îți recomand articolul: Cum să reușești în vremuri tulburi. Tranziția de la angajat la liber profesionist

Folosesc informațiile de mai sus cu unicul scop de a vă trimite acest newsletter. Din motive legale, consimțământul explicit este necesar. Vă rog bifați căsuța de mai jos:

Vă puteți răzgândi în orice moment și bifa link-ul de dezabonare prezent în fiecare newsletter. Sau îmi puteți scrie pentru dezabonare oricând.

Similar Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.