Cum ne alegem modelele în viață

În copilărie îmi plăcea să citesc tot felul de povești cu tâlc, ba chiar aveam și un carnețel unde îmi notam toate învățămintele de la sfârșitul unei cărti. Chiar și acum, în viața adultă parcă se prind de mine mult mai ușor poveștile, în special poveștile oamenilor cu care lucrez sau cu care interacționez.

Până la urmă viața fiecăruia dintre noi este o poveste. Însă cine scrie povestea de fapt și care sunt modelele după care unii dintre noi ne scriem filele vieții?

Mai jos găsești un exemplu care mi-a făcut ziua mai frumoasă și care sper să te inspire în alegerea modelelor:

Un vânător petrecuse întreaga zi urmărind fără succes vânatul prin junglă. Se simțea frustrat din cauza nereușitei lui și jenat să se întoarcă în sat cu mâinile goale. La un moment dat ajunge la marginea unui luminiș unde zăcea un porc mistreț cu un picior rupt.

“În fine, se gândi vânătorul, o țintă ușoară.” Dar ceva îl făcu să ezite. Pe de o parte, era încântat de perspectiva unei prăzi atât de ușoare. Sigur va fi bine primit în sat, dacă duce un trofeu atât de mare. Pe de altă parte, îi părea rău pentru animal.

În timp ce tot analiza la marginea junglei, o leoaică a intrat în luminiș. La început s-a gândit că și ea urmărea porcul mistreț. Din nou a avut sentimente ambivalente. Putea leoaica să îi adulmece prezența și să-l atace? Va trage el în ea, dar dacă săgeata lui nu o nimerea din plin, ci doar o rănea?

Poate, se gândi, ar trebui să stea nemișcat și să spere că ea-și va concentra atenția asupra mistrețului.

Urmărind-o în tăcere, a observat că leoaica duce în gură o pradă proaspătă. Ce s-a întâmplat în momentele următoare l-a surprins pe vânător. Leoaica a lăsat bucata de carne să cadă în fața mistrețului. A mâncat cât i-a trebuit și a împins restul spre mistrețul rănit. Când acesta a început să mănânce s-a îndepărtat calm.

Vânătorul, fascinat de această generozitate, nu a putut să ucidă animalul și s-a întors în sat cu mâinile goale. A doua zi, curiozitatea i-a dat ghes, îndreptându-i din nou pașii spre luminiș.

A fost iarăși martorul grijii incredibile a leoaicei care îi aducea hrană mistrețului rănit.

Astfel, a ajuns la concluzia că natura are grijă de toate. De ce să muncească atât de greu, încercând să se hrănească pe el și pe membrii familiei sale extinse? Universul le furnizează întotdeauna cele necesare celor aflați în nevoie. Așa că a imitat creatura care ar fi putut să fie prada lui.

S-a decis să stea singur în junglă, alegându-și un luminiș unde să aștepte. Zilele au trecut și nimic nu s-a întâmplat. Nici o leoaică, nici vreun alt animal nu au venit să-i aducă hrană. I s-a făcut tot mai foame, însă a continuat să aștepte, ferm în convingerea lui că universul se va îngriji de el așa cum o făcuse pentru porcul mistreț.

Cu cât a așteptat mai mult, cu atât a devenit mai slăbit, până ce, în cele din urmă, era prea slab ca să se mai miște. La un pas de moarte, a auzit un zgomot și s-a gândit că în sfârșit îi venise salvarea.

În luminiș apăruse un mistreț șchiopătând. Vânătorul a recunoscut mistrețul pe care l-a hrănit leoaica acum ceva timp.

– Ce faci aici, de zaci atât de slăbit și înfometat? a întrebat mistrețul.

Vânătorul răspunse:

– Am văzut-o pe leoaică aducându-ți hrană când erai slab și bolnav. Ca și tine, aștept ca universul să furnizeze ajutor.

– Om nătâng ce ești! a izbucnit porcul în râs. Alegi greșit modelul, imitându-i pe cei în suferință. Nu te aștepta ca lumea să vină la tine. Dacă vrei un model mai bun de urmat, ar trebui să alegi modelul leoaicei.”

De multe ori alegem inconștient anumite modele pe care le urmăm. Am văzut asta într-o zi când m-am uitat la viața mea și doar mă plângeam de ce nu sunt fericită, dădeam vina pe toată lumea și pe toate circumstanțele din jur, fără să mă întreb ce fac sau dacă ar mai exista și alte soluții, opțiuni.

Așadar, uită-te la povestea ta de până acum și dacă nu îți place, vezi ce poți schimba și ce presupune noul rol pe care vrei să ți-l asumi.

În încheiere te întreb:

Tu ce modele urmezi și cum le alegi? Dacă ai exemple de așa da și așa nu, scrie-le în comentarii pentru a ne inspira unii de la ceilalți.

Cu alte cuvinte pentru a fi modele și pentru a modela ce rezonează cu noi 🙂

 

Te îmbrățișez,

Raluca

Dacă ți-a plăcut acest articol, shareuiește-l cu prietenii tăi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *