Ce înseamnă un proces de coaching?

  • în primul rând descoperi ce îți dorești cu adevărat prin stabilirea unui obiectiv/scop. Practic tu îți alegi obiectivul pe care dorești să lucrezi într-un număr predefinit de ședințe;
  • apoi, descoperim împreună ce ai nevoie pentru a obține acel lucru pe care ți-l dorești. Coachingul are la bază gândirea orientată spre soluții și obiective, eliminând focusarea pe probleme. În plus, îți descoperi și folosești potențialul ce îți poate aduce performanța pe care ți-o dorești.
  • și cel mai important lucru în coaching este: coach-ul nu dă sfaturi, el poate fi privit ca un partener ce înlătură obstacolele ce stau în calea ta.

De asemenea, o să lucrăm pe procese și nu pe conținut. Adică, pe cum funcționează sistemul tău de gândire și de acțiune, identificându-ți punctele forte și punctele vulnerabile. Apoi, ajutându-te să îți construieșți acel sistem intern care să te ghideze în orice furtună. Prin acest sistem pe care ți-l construiești și ajustezi în timp, vei ști mereu unde te afli, unde vrei să ajungi, de ce și mai ales cum să ajungi acolo.
Mi s-a întâmplat de multe ori să aștept până ajung în situații extreme din viața mea ca să apelez la un specialist. Ulterior, am învățat că pentru a nu ajunge în situații limită, cel mai bun lucru pe care îl pot face este să acționez din timp și să schimb cursul evenimentelor, prin simpla schimbare de perspectivă asupra vieții.
Coachingul nu se raportează la performanță ta actuală, ci la potențialul tău care este nelimitat.

De ce să faci coaching?

Pentru că aici vei găsi acel spațiu de încredere și intimitate, în care poți să te exprimi așa cum ești, fără să fii judecat sau împins să acționezi într-un anume fel. Mai mult de atât, te voi ghida în a aduce bucuria și entuziasmul în ceea ce faci zi de zi. Indiferent că e vorba de un scop profesional sau personal.

Posibile teme care pot fi abordate în cadrul unui proces de coaching:

  • ieșirea dintr-o situație de criză;
  • vrei și știi că poți mai mult, dar ai nevoie de un ghid pentru a-ți atinge un scop măreț;
  • ai de luat o decizie personală sau profesională;
  • vrei să avansezi în carieră sau să-ți construiești o afacere; sau poate vrei să o duci la următorul nivel;
  • te simți blocat/rătăcit și nu mai știi care este direcția ta;
  • te întâlnești mereu cu aceleași provocări/conflicte și deși știi cum vrei să arate viața ta, nu știi ce să faci pentru a ajunge acolo;
  • nu te mai regăsești în ceea ce faci și vrei să faci o schimbare în viața ta;
  • amâni să iei decizii și te complaci în situații neplăcute;
  • ți-ai pierdut entuziasmul și motivația și ai nevoie de un refresh pe toate planurile.

De ce să mă alegi pe mine coach-ul tău?

Pentru că știu cum e să fii pierdut și neînțeles. Pentru că am încredere în oameni și în puterea lor creatoare și tot ce îmi doresc este să îi ajut să o vadă și să o folosească în atingerea celor mai înalte culmi.
Și pentru că împreună vom crea acel spațiu de care ai nevoie, astfel încât să te simți în siguranță să explorezi, să reflectezi, să cazi și să te ridici, în timp ce îți construiești calea către propriul succes.

De asemenea:

  • sunt coach acreditat ANC
  • ma aliniez la codul de etică ICF
  • am încredere absolută în potențialul nelimitat al fiecărui om
  • mă perfecționez continuu. M-am format ca și master coach la Școala de Coaching Pleiade . De asemenea, am urmat numeroase cursuri și tabere de perfecționare
  • în prezent studiez și psihologia, sunt studentă anul 3, la zi la Facultatea de Psihologie în cadrul Universității de Vest Timișoara.

Promit că o să îți fiu ghid și o să te provoc, astfel încât tu să fii capabil să îți vezi și să îți accesezi potențialul și resursele atât interne cât și externe, pentru a ajunge acolo unde îți dorești.

Cât durează procesul de coaching?

Pentru a avea rezultatele dorite pe termen lung, un proces de coaching poate dura între 3, 5, 7 sau 12 ședințe de câte o oră pe obiectivul ales de tine.
În funcție de obiectiv, ședințele pot fi și săptămânale sau la 2 săptămâni. Acestea se vor desfășura online pe skype, zoom, messenger sau la telefon, în funcție de cum te simți mai confortabil.
De asemenea, dacă ești din Timișoara și vrei să ne vedem live, putem face ședințele la un ceai sau o cafea.

Ce spun cei cu care am lucrat:

Îți mulțumesc, Raluca, pentru timpul petrecut împreună…pentru că ai fost cu adevărat un partener de drum…așa cum îmi doream…și te-am descoperit…empatică, atentă, responsabilă și…foarte pricepută în a mă ajuta să descopăr lucruri de făcut sau de pus în practică. Conștientizarea vine greu câteodată dacă ești singur și nu știi ce să faci…
Acum…după întâlnirea cu tine…am conștientizare, înțelegere, răbdare…un plan și planul B!!!
Și mai ales…încredere…că se poate!!! Pentru prima dată în viața mea…știu că pot…pentru că am verificat…și merge!!!!
Mulțumesc mult!” – Diana Sandu

Ședințele cu Raluca m-au ajutat să obțin claritate acolo unde era haos și prin aceasta să îmi dau seama de unde pot să încep să primul pas.” – Claudiu Sălăgean

După părerea mea, coachingul ajută, în primul rând să fii sincer cu tine și astfel să ajungi să te cunoști mai bine. E un proces de formare continuă, prin care evidențiezi un aspect la care vrei să lucrezi și începi să găsești pașii sau soluția cu ajutorul coachului pentru a atinge obiectivul stabilit.
Pentru mine a fost important să evidențiez mai clar anumite defecte pe care le am, să le conștientizez și să încerc să le evit. Înainte de coaching nu găseam soluția sau nu mi-am făcut timp pentru asta, iar în timpul ședinței începeau să-mi vină ideile aproape de la sine.
E o investiție în tine, atât pe plan personal, cât și pe plan profesional, care se merită!” -Andreea Marusca

Pentru mai multe detalii cu privire la modul concret de lucru, disponibilitate, preț și alte detalii logistice, trimite-mi un email la adresa contact@ralucanedelcu.com sau contactează-mă la numărul de telefon 0745547119